Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 30:9-27 Fidela 2013 (RFB13)

9. Nu aduceţi tămâie străină pe el, nici sacrificiu ars, nici dar de mâncare; nici nu turnaţi dar de băutură pe el.

10. Şi Aaron să facă o ispăşire pe coarnele lui o dată într-un an, cu sângele ofrandei pentru păcate, a ispăşirilor; o dată pe an să facă ispăşire pe el prin generaţiile voastre: este preasfânt Domnului.

11. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:

12. Când faci numărătoarea copiilor lui Israel după numărul lor, atunci fiecare om să dea pentru sufletul lui o răscumpărare Domnului, când îi numeri; ca să nu fie nicio plagă printre ei, când îi numeri.

13. Aceasta să dea, fiecare om care trece între cei ce sunt număraţi, o jumătate de şekel conform şekelului sanctuarului (un şekel este douăzeci de gerai) o jumătate de şekel va fi ofrandă Domnului.

14. Fiecare om, care trece între cei ce sunt număraţi, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, să dea ofrandă Domnului.

15. Cel bogat să nu dea mai mult şi cel sărac să nu dea mai puţin decât o jumătate de şekel, când ei vor da ofrandă Domnului, pentru a face ispăşire pentru sufletele voastre.

16. Şi să iei banii de ispăşire, ai copiilor lui Israel, şi să îi rânduieşti pentru serviciul tabernacolului întâlnirii, ca aceştia să fie o amintire copiilor lui Israel înaintea Domnului, pentru a face ispăşire pentru sufletele voastre.

17. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:

18. De asemenea fă un lighean de aramă şi piciorul lui de asemenea de aramă, pentru a spăla: şi pune-l între tabernacolul întâlnirii şi altar şi pune apă în el.

19. Pentru ca acolo Aaron şi fiii lui să îşi spele mâinile şi picioarele lor.

20. Când vor intra în tabernacolul întâlnirii, să se spele cu apă, ca să nu moară; sau când se apropie de altar pentru a servi şi a arde ofrandă făcută prin foc Domnului;

21. Astfel să îşi spele mâinile şi picioarele lor, ca să nu moară; şi le va fi un statut pentru totdeauna, lui şi seminţei lui prin generaţiile lor.

22. Mai mult, Domnul i-a vorbit lui Moise, spunând:

23. Ia-ţi de asemenea dintre cele mai alese mirodenii, smirnă pură, cinci sute de şekeli, şi scorţişoară dulce, jumătate, chiar două sute cincizeci de şekeli, şi trestie dulce, două sute şi cincizeci de şekeli,

24. Şi casia, cinci sute de şekeli, conform şekelului sanctuarului şi untdelemn de măsline, un hin;

25. Şi fă-l un untdelemn al sfintei ungeri, un unguent amestecat conform artei parfumierilor: acesta va fi un untdelemn sfânt al ungerii.

26. Şi unge tabernacolul întâlnirii cu el şi chivotul mărturiei,

27. Şi masa şi toate vasele ei şi sfeşnicul şi vasele lui şi altarul tămâiei,

Citiți capitolul complet Exodul 30