Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 3:1-13 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi Moise a păzit turma lui Ietro, socrul său, preotul din Madian; şi a condus turma spre partea din spate a deşertului şi a venit la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.

2. Şi îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc ieşind din mijlocul unui rug; şi el a privit şi, iată, rugul ardea cu foc şi rugul nu se mistuia.

3. Şi Moise a spus: Acum mă voi abate ca să văd această privelişte măreaţă, pentru ce rugul nu se arde.

4. Şi când Domnul a văzut că s-a abătut pentru a vedea, Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a spus: Moise, Moise. Iar el a spus: Iată-mă.

5. Iar el a spus: Nu te apropia aici; scoate-ţi sandalele din picioarele tale, pentru că locul pe care tu stai în picioare este pământ sfânt.

6. Mai mult, el a spus: Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Şi Moise şi-a ascuns faţa, pentru că s-a temut să se uite la Dumnezeu.

7. Şi Domnul a spus: Cu adevărat am văzut necazul poporului meu care este în Egipt şi am auzit strigătul lor din cauza asupritorilor; căci ştiu întristările lor;

8. Şi am coborât să îi eliberez din mâna egiptenilor şi să îi scot din acea ţară într-o ţară bună şi largă, într-o ţară în care curge lapte şi miere; în locul canaaniţilor şi al hitiţilor şi al amoriţilor şi al periziţilor şi al hiviţilor şi al iebusiţilor.

9. Şi acum, iată, strigătul copiilor lui Israel a ajuns la mine; şi eu de asemenea am văzut oprimarea cu care egiptenii îi oprimă.

10. Şi acum vino şi te voi trimite la Faraon, ca să scoţi afară din Egipt pe poporul meu, copiii lui Israel.

11. Şi Moise i-a spus lui Dumnezeu: Cine sunt eu, ca să merg la Faraon şi ca să aduc pe copiii lui Israel afară din Egipt?

12. Iar el a spus: Cu adevărat voi fi cu tine; şi acesta îţi va fi un semn, că te-am trimis: După ce vei fi adus poporul afară din Egipt, veţi servi lui Dumnezeu pe acest munte.

13. Şi Moise i-a spus lui Dumnezeu: Iată, când voi veni la copiii lui Israel şi le voi spune: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi; şi îmi vor spune: Care este numele lui? Ce le voi spune?

Citiți capitolul complet Exodul 3