Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 24:7-18 Fidela 2013 (RFB13)

7. Şi a luat cartea legământului şi a citit în auzul poporului, iar ei au spus: Vom face tot ceea ce Domnul a spus şi vom asculta de el.

8. Şi Moise a luat sângele şi l-a stropit peste popor şi a spus: Iată, sângele legământului, pe care Domnul l-a făcut cu voi, referitor la aceste cuvinte.

9. Atunci Moise şi Aaron, Nadab şi Abihu şi şaptezeci dintre bătrânii lui Israel au urcat,

10. Şi au văzut pe Dumnezeul lui Israel; şi era sub picioarele lui ca o lucrare pavată din safir, precum este trupul cerului în claritatea sa.

11. Şi peste nobilii copiilor lui Israel el nu şi-a pus mâna; ei de asemenea au văzut pe Dumnezeu şi au mâncat şi au băut.

12. Şi Domnul i-a spus lui Moise: Urcă la mine, pe munte, şi fii acolo şi îţi voi da table de piatră şi o lege şi porunci pe care le-am scris; ca să îi înveţi.

13. Şi Moise s-a ridicat şi servitorul său Iosua; şi Moise a urcat pe muntele lui Dumnezeu.

14. Şi a spus bătrânilor: Rămâneţi aici pentru noi, până ce ne întoarcem la voi; şi, iată, Aaron şi Hur sunt cu voi; dacă vreun bărbat va avea anumite chestiuni de făcut, să vină la ei.

15. Şi Moise a urcat pe munte şi un nor a acoperit muntele.

16. Şi gloria Domnului a locuit peste muntele Sinai şi norul l-a acoperit şase zile; şi în a şaptea zi, el l-a chemat pe Moise din mijlocul norului.

17. Şi vederea gloriei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui înaintea ochilor copiilor lui Israel.

18. Şi Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a urcat pe munte; şi Moise a fost pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

Citiți capitolul complet Exodul 24