Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 23:15-22 Fidela 2013 (RFB13)

15. Ţine sărbătoarea azimelor (să mănânci azimă şapte zile, aşa cum ţi-am poruncit, în timpul rânduit al lunii Abib; căci în această lună ai ieşit din Egipt; şi nimeni să nu se arate înaintea mea cu mâna goală);

16. Şi sărbătoarea secerişului, primele roade ale ostenelilor tale, pe care le-ai semănat în câmp; şi sărbătoarea culesului, care este la sfârşitul anului, după ce ai adunat ostenelile tale din câmp.

17. De trei ori pe an toţi cei de parte bărbătească să se prezinte înaintea Domnului Dumnezeu.

18. Să nu oferi sângele sacrificiului meu cu pâine dospită; nici grăsimea sacrificiului meu să nu rămână până dimineaţa.

19. Primul dintre primele roade ale pământului tău, să-l aduci în casa Domnului Dumnezeul tău. Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui.

20. Iată, trimit un Înger înaintea ta, pentru a te ţine pe cale şi pentru a te aduce în locul pe care l-am pregătit.

21. Ia seama la el şi ascultă de vocea lui; nu îl provoca, fiindcă el nu va ierta fărădelegile voastre, pentru că numele meu este în el.

22. Dar dacă într-adevăr vei asculta de vocea lui şi vei face tot ceea ce eu voi spune, atunci voi fi duşman duşmanilor tăi şi potrivnic potrivnicilor tăi.

Citiți capitolul complet Exodul 23