Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 22:6-17 Fidela 2013 (RFB13)

6. Dacă izbucneşte foc şi cuprinde spinii, aşa încât clăi de grâne, sau grânele în picioare, sau câmpul ar fi mistuite cu foc, cel ce a aprins focul cu siguranţă să facă restituire.

7. Dacă un om va da vecinului său bani sau lucruri să le ţină şi ele sunt furate din casa bărbatului, dacă hoţul este găsit, să plătească dublu.

8. Dacă hoţul nu este găsit, atunci stăpânul casei să fie adus la judecători, pentru a se vedea dacă nu a pus mâna sa pe bunurile vecinului său.

9. Pentru că orice fel de fărădelege, fie ea pentru bou, pentru măgar, pentru oaie, pentru haină, sau pentru orice lucru pierdut, pe care altul afirmă că este al său, cauza ambelor părţi va fi adusă înaintea judecătorilor; şi pe cine vor condamna judecătorii, el să plătească dublu vecinului său.

10. Dacă un bărbat dă vecinului său un măgar, sau un bou, sau o oaie, sau orice alt animal pentru a-l ţine, şi acesta moare, sau este vătămat, sau dus, fără ca cineva să vadă,

11. Atunci un jurământ al Domnului să fie între cei doi, că nu a pus mâna sa pe bunurile vecinului său; iar proprietarul acestuia să accepte şi el să nu plătească.

12. Şi dacă este furat de la el, să facă restituire proprietarului acestuia.

13. Dacă este sfâşiat în bucăţi, atunci să îl aducă pentru mărturie şi el să nu plătească ceea ce a fost sfâşiat.

14. Şi dacă un bărbat împrumută ceva de la vecinul lui şi acel ceva este vătămat, sau moare, proprietarul acestuia nefiind cu el, cu siguranţă să plătească.

15. Dar dacă proprietarul acestuia este cu el, el să nu plătească; dacă este un lucru angajat, acesta a venit pentru plata lui.

16. Şi dacă un bărbat ademeneşte o fecioară care nu este logodită şi se culcă cu ea, cu siguranţă el să o înzestreze pentru a fi soţia lui.

17. Dacă tatăl ei refuză absolut să i-o dea, el să plătească bani corespunzător zestrei fecioarelor.

Citiți capitolul complet Exodul 22