Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 21:7-16 Fidela 2013 (RFB13)

7. Şi dacă un bărbat îşi vinde fiica să fie servitoare, ea nu va ieşi aşa cum ies servitorii.

8. Dacă ea nu place stăpânului ei, care a logodit-o cu el, atunci el o va lăsa să fie răscumpărată; dar nu va avea nicio putere să o vândă unei naţiuni străine, fiindcă s-a purtat înşelător cu ea.

9. Iar dacă el a logodit-o cu fiul său, el se va purta cu ea după obiceiul fiicelor.

10. Iar dacă îi ia o altă soţie, mâncarea ei, haina ei şi dreptul ei de soţie, el nu le va micşora.

11. Şi dacă nu îi face acestea trei, atunci ea va ieşi liberă, fără bani.

12. Cel ce loveşte un om şi acesta moare, să fie cu siguranţă dat la moarte.

13. Şi dacă un bărbat nu stă la pândă, ci Dumnezeu îl dă pe acela în mâna lui, atunci îţi voi rândui un loc în care el să fugă.

14. Dar dacă un om vine cu intenţie asupra aproapelui său ca să îl ucidă cu vicleşug, ia-l de la altarul meu, ca el să moară.

15. Şi cel ce loveşte pe tatăl său, sau pe mama sa, să fie cu siguranţă dat la moarte.

16. Şi cel ce fură un om şi îl vinde, sau dacă va fi găsit în mâna lui, să fie cu siguranţă dat la moarte.

Citiți capitolul complet Exodul 21