Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 2:10-15 Fidela 2013 (RFB13)

10. Şi copilul a crescut şi ea l-a adus la fiica lui Faraon şi el a devenit fiul ei. Iar ea i-a pus numele Moise; şi a spus: Pentru că l-am scos din apă.

11. Şi s-a întâmplat, în acele zile, când Moise era mare, că a ieşit la fraţii săi şi a privit la poverile lor; şi a văzut un egiptean lovind un evreu, pe unul dintre fraţii săi.

12. Şi s-a uitat încoace şi încolo şi când a văzut că nu era niciun bărbat, a ucis pe egiptean şi l-a ascuns în nisip.

13. Şi când a ieşit a doua zi, iată, doi bărbaţi dintre evrei se luptau între ei; şi a spus celui ce a greşit: Pentru ce loveşti pe aproapele tău?

14. Iar el a spus: Cine te-a făcut prinţ şi judecător peste noi? Vrei să mă ucizi aşa cum l-ai ucis pe egiptean? Şi Moise s-a temut şi a spus: Cu adevărat acest lucru este cunoscut.

15. Şi când Faraon a auzit acest lucru, a căutat să-l ucidă pe Moise. Dar Moise a fugit de la faţa lui Faraon şi a locuit în ţara lui Madian; şi a şezut jos lângă o fântână.

Citiți capitolul complet Exodul 2