Vechiul Testament

Noul Testament

Estera 4:4-15 Fidela 2013 (RFB13)

4. Şi servitoarele Esterei şi famenii ei au venit şi i-au spus aceasta. Atunci împărăteasa a fost foarte mâhnită; şi a trimis haine să îl îmbrace pe Mardoheu, şi să îi ia pânza de sac de pe el, dar el nu a primit.

5. Atunci Estera a chemat pe Hatac, unul dintre famenii împăratului, pe care l-a rânduit să aibă grijă de ea, şi i-a dat o poruncă pentru Mardoheu, să afle ce este şi de ce.

6. Astfel Hatac a mers la Mardoheu până în piaţa cetăţii, care era înaintea porţii împăratului.

7. Şi Mardoheu i-a spus tot ceea ce i s-a întâmplat, şi despre suma de bani pe care Haman a promis să o plătească trezoreriilor împăratului pentru iudei, pentru a-i nimici.

8. De asemenea i-a dat copia înscrisului hotărârii, dată în Susa pentru a-i nimici, pentru a fi arătată Esterei, şi să îi spună şi să îi poruncească să intre la împărat, să îl roage şi să facă cerere înaintea lui pentru poporul ei.

9. Şi Hatac a venit şi a spus Esterei cuvintele lui Mardoheu.

10. Estera a vorbit din nou lui Hatac şi i-a dat porunca pentru Mardoheu.

11. Toţi servitorii împăratului şi oamenii din provinciile împăratului, ştiu că oricine, fie bărbat, fie femeie, care va intra la împărat în curtea dinăuntru, fără să fie chemat, este o singură lege a împăratului, să fie ucis, cu excepţia celui căruia împăratul îi întinde sceptrul său aurit, ca el să trăiască; iar eu nu am fost chemată la împărat în aceste treizeci de zile.

12. Şi i-au spus lui Mardoheu cuvintele Esterei.

13. Atunci Mardoheu i-a poruncit să răspundă Esterei: Nu gândi în tine însuţi că numai tu vei scăpa în casa împăratului dintre toţi iudeii.

14. Căci dacă tu vei tăcea cu totul în acest timp, ajutorul şi eliberarea iudeilor se va ridica din altă parte; dar tu şi casa tatălui tău veţi fi nimiciţi; şi cine ştie dacă nu ai venit la împărăţie tocmai pentru un timp ca acesta?

15. Apoi Estera le-a cerut să ducă acest răspuns înapoi lui Mardoheu.

Citiți capitolul complet Estera 4