Vechiul Testament

Noul Testament

Eclesiastul 9:11-18 Fidela 2013 (RFB13)

11. M-am întors şi am văzut sub soare, că alergarea nu este pentru cei iuţi, nici bătălia pentru cei puternici, nici chiar pâinea pentru cei înţelepţi, nici bogăţiile pentru cei ai priceperii, nici favoarea pentru cei iscusiţi; ci timpul şi şansa îi ajung pe toţi.

12. Pentru că omul de asemenea nu îşi cunoaşte timpul; precum peştii ce sunt prinşi într-o plasă rea şi ca păsările ce sunt prinse în laţ, tot aşa sunt fiii oamenilor prinşi într-un timp rău, când cade dintr-odată asupra lor.

13. Această înţelepciune am văzut-o de asemenea sub soare şi mi s-a părut mare;

14. Era o mică cetate şi puţini oameni în ea; şi a venit un împărat mare împotriva ei şi a asediat-o şi a zidit fortificaţii mari împotriva ei;

15. Şi s-a găsit în ea un bărbat sărac, înţelept; şi el, prin înţelepciunea lui, a scăpat cetatea; totuşi nimeni nu şi-a amintit de acel bărbat sărac.

16. Atunci am spus: Înţelepciunea este mai bună decât puterea, cu toate acestea înţelepciunea săracului este dispreţuită şi cuvintele lui nu sunt ascultate.

17. Cuvintele înţelepţilor sunt ascultate în tăcere mai mult decât strigătul celui ce domneşte printre proşti.

18. Înţelepciunea este mai bună decât armele de război, dar un singur păcătos distruge mult bine.

Citiți capitolul complet Eclesiastul 9