17. De aceea am urât viaţa, pentru că lucrarea ce se face sub soare este apăsătoare pentru mine, căci totul este deşertăciune şi chinuire a duhului.
18. Da, am urât toată munca mea pe care am făcut-o sub soare, pentru că o voi lăsa omului ce va fi după mine.
19. Şi cine ştie dacă el va fi înţelept, sau prost? Totuşi va avea stăpânire peste toată munca mea în care am muncit şi în care m-am arătat înţelept sub soare. Şi aceasta este deşertăciune.
20. De aceea am ajuns să îmi fac inima să dispere de toată munca pe care am făcut-o sub soare.
21. Pentru că este un om a cărui muncă este în înţelepciune şi în cunoaştere şi în echitate; totuşi unui om care nu a muncit în acestea va lăsa el aceasta ca partea lui. Şi aceasta este deşertăciune şi un mare rău.
22. Căci ce are omul din toata munca sa şi din chinuirea inimii sale, în care el a muncit sub soare?
23. Căci toate zilele sale sunt întristări, iar osteneala lui, mâhnire; da, inima lui nu îşi ia odihnă noaptea. Şi aceasta este deşertăciune.
24. Nu este nimic mai bun pentru un om, decât să mănânce şi să bea şi să îşi facă sufletul să se bucure de binele din munca lui. Şi aceasta am văzut că era din mâna lui Dumnezeu.
25. Pentru că cine poate mânca, sau cine altul se poate grăbi mai mult decât mine?
26. Pentru că Dumnezeu dă unui om ce este bun în ochii săi, înţelepciune şi cunoaştere şi bucurie; dar celui păcătos îi dă osteneala să adune şi să îngrămădească, pentru ca el să dea celui ce este bun înaintea lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi chinuire a duhului.