11. Atunci m-am uitat la toate lucrările pe care mâinile mele le-au lucrat şi la osteneala cu care m-am ostenit ca să o fac, şi iată, totul era deşertăciune şi chinuire a duhului şi nu era niciun folos sub soare.
12. Şi m-am întors să privesc înţelepciunea şi nebunia şi prostia; căci ce poate face omul care vine după împărat? Chiar ceea ce s-a făcut deja.
13. Atunci am văzut că înţelepciunea întrece prostia, precum lumina întrece întunericul.
14. Ochii înţeleptului sunt în capul său, dar prostul umblă în întuneric; şi tot eu am priceput că aceeaşi întâmplare se întâmplă tuturor.
15. Atunci am spus în inima mea: Aşa cum se întâmplă prostului, la fel mi se întâmplă şi mie; şi de ce am fost atunci mai înţelept? Apoi am spus în inima mea că şi aceasta este deşertăciune.
16. Căci nu este amintire pentru totdeauna a înţeleptului mai mult decât a prostului; văzând că ceea ce este acum, în zilele ce vin vor fi toate uitate. Şi cum moare înţeleptul? Ca şi prostul.
17. De aceea am urât viaţa, pentru că lucrarea ce se face sub soare este apăsătoare pentru mine, căci totul este deşertăciune şi chinuire a duhului.
18. Da, am urât toată munca mea pe care am făcut-o sub soare, pentru că o voi lăsa omului ce va fi după mine.
19. Şi cine ştie dacă el va fi înţelept, sau prost? Totuşi va avea stăpânire peste toată munca mea în care am muncit şi în care m-am arătat înţelept sub soare. Şi aceasta este deşertăciune.