1. Cuvintele Predicatorului, fiul lui David, împărat în Ierusalim.
2. Deşertăciunea deşertăciunilor, spune Predicatorul: deşertăciunea deşertăciunilor; totul este deşertăciune.
3. Ce folos are un om din toată munca lui pe care o face sub soare?
4. O generaţie trece şi altă generaţie vine, dar pământul rămâne pentru totdeauna.
5. Soarele de asemenea răsare şi soarele apune şi se grăbeşte spre locul său de unde a răsărit.
6. Vântul merge spre sud şi se întoarce spre nord; se învârteşte continuu, şi vântul se întoarce din nou conform rotirilor sale.
7. Toate râurile curg în mare, totuşi marea nu se umple; la locul de unde râurile vin, într-acolo se întorc din nou.
8. Toate lucrurile sunt în osteneală; omul nu o poate rosti; ochiul nu se satură a vedea, nici urechea nu se umple cu auzire.
9. Ce a fost, aceea va mai fi; şi ce s-a făcut, se va mai face; şi nu este nimic nou sub soare.
10. Este ceva despre care s-ar putea spune: Vezi, acesta este nou? Era deja în vechimea care a fost înainte de noi.
11. Nu este amintire a lucrurilor dinainte; nici nu va fi vreo amintire a lucrurilor ce vor veni la cei ce vor veni după.
12. Eu, Predicatorul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim.
13. Şi mi-am pus inima să caut şi să cercetez prin înţelepciune toate câte sunt făcute sub cer; această osteneală grea a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să fie umiliţi prin ea.
14. Eu am văzut toate lucrările făcute sub soare; şi, iată, totul este deşertăciune şi chinuire a duhului.
15. Ce este strâmb nu poate fi îndreptat, şi ce lipseşte nu poate fi numărat.
16. Am vorbit îndeaproape cu inima mea, spunând: Iată, am ajuns mare şi am obţinut mai multă înţelepciune decât toţi cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; da, inima mea a văzut înţelepciune şi cunoaştere din abundenţă.
17. Şi mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc nebunia şi prostia; am priceput că aceasta de asemenea este chinuire a duhului.
18. Căci în multă înţelepciune este multă mâhnire, şi cel ce măreşte cunoaşterea măreşte întristarea.