Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 5:10-24 Fidela 2013 (RFB13)

10. Şi arătând milă la mii dintre cei care mă iubesc şi păzesc poruncile mele.

11. Să nu iei în deşert numele Domnului Dumnezeul tău, pentru că Domnul nu îl va considera nevinovat pe cel care ia în deşert numele lui.

12. Ţine ziua sabatului ca să o sfinţeşti, precum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău.

13. Lucrează şase zile şi fă toată munca ta;

14. Dar ziua a şaptea este sabatul pentru Domnul Dumnezeul tău; să nu faci nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servitoarea ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreuna dintre vitele tale, nici străinul tău care este înăuntrul porţilor tale, ca să se odihnească şi servitorul tău şi servitoarea ta, la fel ca tine.

15. Şi aminteşte-ţi că ai fost servitor în ţara Egiptului şi că Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare şi cu braţ întins; de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ţii ziua sabatului.

16. Onorează pe tatăl tău şi pe mama ta, precum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să ţi se lungească zilele şi ca să îţi meargă bine, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.

17. Să nu ucizi.

18. Nici să nu comiţi adulter.

19. Nici să nu furi.

20. Nici să nu depui mărturie falsă împotriva aproapelui tău.

21. Nici să nu doreşti soţia aproapelui tău, nici să nu pofteşti casa aproapelui tău, câmpul său, sau servitorul lui sau servitoarea lui, boul lui sau măgarul lui, sau ceva din ce este al aproapelui tău.

22. Aceste cuvinte le-a vorbit Domnul către toată adunarea voastră, pe munte, din mijlocul focului, din nor şi din întuneric gros, cu voce tare, şi nu a mai adăugat nimic. Şi le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat mie.

23. Şi s-a întâmplat, când aţi auzit vocea din mijlocul întunericului, (fiindcă muntele ardea cu foc), că v-aţi apropiat de mine, adică toţi capii triburilor voastre şi bătrânii voştri;

24. Şi aţi spus: Iată, Domnul Dumnezeul nostru ne-a arătat gloria sa şi măreţia sa şi i-am auzit vocea din mijlocul focului; am văzut astăzi că Dumnezeu vorbeşte cu omul şi omul trăieşte.

Citiți capitolul complet Deuteronom 5