Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 34:7-12 Fidela 2013 (RFB13)

7. Şi Moise era în vârstă de o sută două zeci de ani când a murit, ochiul său nu se întunecase, nici vigoarea lui nu îl părăsise.

8. Şi copiii lui Israel l-au plâns pe Moise treizeci de zile în câmpiile Moabului; şi zilele plânsului şi jelirii pentru Moise s-au sfârşit.

9. Şi Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, pentru că Moise îşi pusese mâinile peste el, şi copiii lui Israel i-au dat ascultare şi au făcut precum poruncise Domnul lui Moise.

10. Şi nu s-a mai ridicat profet în Israel ca Moise, pe care să îl fi cunoscut Domnul faţă către faţă,

11. În toate semnele şi minunile pe care Domnul l-a trimis să le facă în ţara Egiptului lui Faraon şi tuturor servitorilor lui şi întregii lui ţări,

12. Şi cu toată acea mână puternică şi în toate lucrurile mari şi înfricoşătoare pe care Moise le-a arătat înaintea ochilor întregului Israel.

Citiți capitolul complet Deuteronom 34