Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 32:2-20 Fidela 2013 (RFB13)

2. Doctrina mea să picure ca ploaia, vorbirea mea să cadă ca roua, ca ploaia măruntă peste verdeaţa proaspătă şi ca ploile peste iarbă,

3. Pentru că voi vesti numele Domnului, daţi măreţie Dumnezeului nostru.

4. El este Stânca, lucrarea sa este desăvârşită, pentru că toate căile lui sunt judecată, el este un Dumnezeu al adevărului şi fără nelegiuire, el este just şi drept.

5. Ei s-au corupt, pata lor nu este cea a copiilor lui, sunt o generaţie perversă şi strâmbă.

6. Astfel răsplătiţi voi Domnului, popor prost şi neînţelept? Nu este el Tatăl tău care te-a cumpărat? Nu te-a făcut el şi te-a întemeiat?

7. Aminteşte-ţi de zilele din vechime, ia aminte la anii multor generaţii, întreabă pe tatăl tău şi îţi va arăta, pe bătrânii tăi şi îţi vor spune.

8. Când cel Preaînalt a împărţit naţiunilor moştenirea lor, când a separat pe fiii lui Adam, a aşezat graniţele poporului conform cu numărul copiilor lui Israel;

9. Pentru că partea Domnului este poporul său; Iacob este sorţul moştenirii sale.

10. El l-a găsit într-un pământ, intr-un deşert; într-o risipire, pustiu al urletelor; l-a condus, l-a instruit, l-a păzit ca pe lumina ochiului său.

11. Precum îşi scutură acvila cuibul, pluteşte peste puii săi, îşi întinde aripile, îi ia, îi poartă pe aripile ei tari,

12. Astfel l-a condus Domnul, singur, şi nu a fost niciun dumnezeu străin cu el.

13. L-a făcut să călărească pe înălţimile pământului, ca să mănânce rodul câmpului; şi l-a făcut să sugă miere din stâncă şi untdelemn din stânca de cremene;

14. Unt de la vaci şi lapte de la oi, cu grăsimea mieilor şi berbeci de rasă din Basan şi ţapi cu grăsimea rărunchilor grâului; şi ai băut sângele pur al strugurelui.

15. Dar Ieşurun s-a îngrăşat şi a azvârlit din picior, te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat, te-ai acoperit cu grăsime; atunci l-a părăsit pe Dumnezeul care l-a făcut şi a dispreţuit Stânca salvării lui.

16. L-au provocat la gelozie cu dumnezei străini, l-au provocat la mânie cu urâciuni.

17. Au sacrificat dracilor şi nu lui Dumnezeu, unor dumnezei pe care nu i-au cunoscut, unora noi, de curând veniţi, de care părinţii voştri nu s-au temut.

18. De Stânca, cea care te-a născut, tu ai uitat şi nu ţi-ai adus aminte de Dumnezeul, care te-a format.

19. Şi când Domnul a văzut, i-a detestat din cauza provocării fiilor săi şi a fiicelor sale.

20. Şi a spus: Îmi voi ascunde faţa de ei, voi vedea care va fi sfârşitul lor, pentru că ei sunt o generaţie foarte perversă, copii în care nu este credinţă.

Citiți capitolul complet Deuteronom 32