Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 28:47-58 Fidela 2013 (RFB13)

47. Pentru că nu ai servit Domnului Dumnezeul tău cu bucurie şi cu veselie a inimii, pentru abundenţa în toate;

48. De aceea vei servi pe duşmanii tăi, pe care îi va trimite Domnul împotriva ta, în foame şi în sete şi în goliciune şi în lipsă de toate, şi el va pune un jug de fier pe grumazul tău, până te va nimici.

49. Domnul va aduce împotriva ta o naţiune de departe, de la marginea pământului, precum zboară acvila; o naţiune a cărei limbă nu o vei înţelege;

50. O naţiune aspră la înfăţişare, care nu se uită la faţa bătrânilor, nici nu arată favoare tânărului,

51. Şi va mânca rodul vitelor tale şi rodul ţării tale, până vei fi nimicit, care nu îţi va lăsa nici grâu, nici vin, nici untdelemn, nici fătul vacilor tale, nici turmele oilor tale, până te va nimici.

52. Şi te va asedia în toate porţile tale în toată ţara ta, până se vor prăbuşi zidurile tale înalte şi întărite, în care te-ai încrezut; şi te va asedia în toate porţile tale în toată ţara ta, pe care ţi-a dat-o Domnul Dumnezeul tău.

53. Şi, în asediul şi în strâmtorarea cu care te vor chinui duşmanii tăi, vei mânca rodul propriului tău trup, carnea fiilor tăi şi a fiicelor tale pe care ţi-i va da Domnul Dumnezeul tău,

54. Astfel încât ochiul bărbatului plăpând şi foarte delicat printre voi, va fi rău faţă de fratele său şi faţă de soţia sânului său şi faţă de rămăşiţa copiilor săi, pe care îi va lăsa,

55. Astfel încât nu va da niciunuia dintre ei din carnea copiilor săi, pe care o va mânca el, pentru că nu i-a rămas nimic în asediul şi în strâmtorarea cu care te vor chinui duşmanii tăi, în toate porţile tale.

56. Femeia plăpândă şi delicată dintre voi, care nu ar fi cutezat să pună talpa piciorului ei pe pământ, din delicateţe şi sensibilitate, ochiul ei va fi rău faţă de soţul sânului ei şi faţă de fiul ei şi faţă de fiica ei,

57. Şi faţă de fătul ei, care iese dintre picioarele ei, şi faţă de copiii ei, pe care îi va naşte, pentru că în lipsă de toate îi va mânca în ascuns, în asediul şi în strâmtorarea cu care te va chinui vrăjmaşul tău în porţile tale.

58. Dacă nu vei lua seama să împlineşti toate cuvintele acestei legi, care sunt scrise în această carte, ca să te temi de numele acesta glorios şi înfricoşător, Domnul Dumnezeul TĂU,

Citiți capitolul complet Deuteronom 28