Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 25:12-19 Fidela 2013 (RFB13)

12. Atunci să îi tai mâna, ochiul tău să nu o cruţe.

13. Să nu ai la tine în sacul tău greutăţi diferite, una mare şi una mică.

14. Să nu ai în casa ta măsuri diferite, una mare şi una mică.

15. Ci să ai o greutate întreagă şi dreaptă; să ai o măsură întreagă şi dreaptă, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.

16. Pentru că toţi cei ce fac astfel de lucruri şi toţi cei ce fac nedreptate, sunt o urâciune înaintea Domnului Dumnezeul tău.

17. Aminteşte-ţi de ce ţi-a făcut Amalec pe cale, când aţi ieşit din Egipt;

18. Cum te-a întâmpinat pe cale şi ţi-a lovit spatele, pe toţi cei slabi din spatele tău, când tu erai obosit şi trudit şi el nu s-a temut de Dumnezeu.

19. De aceea se va întâmpla, când Domnul Dumnezeul tău îţi va fi dat odihnă din partea tuturor duşmanilor tăi de jur împrejur, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău ca moştenire să o stăpâneşti, că tu să ştergi amintirea lui Amalec de sub cer, să nu uiţi.

Citiți capitolul complet Deuteronom 25