Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 2:1-18 Fidela 2013 (RFB13)

1. Apoi ne-am întors şi am călătorit în pustiu, pe calea Mării Roşii, precum mi-a vorbit Domnul şi am înconjurat muntele Seir multe zile.

2. Şi Domnul mi-a vorbit, spunând:

3. Destul aţi înconjurat acest munte; întoarceţi-vă spre nord.

4. Şi porunceşte poporului, spunând: Să treceţi prin ţinutul fraţilor voştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir; şi ei se vor teme de voi, de aceea aveţi grijă de voi;

5. Nu vă luptaţi cu ei; deoarece nu vă voi da din ţara lor, nu, nici cât lăţimea piciorului, deoarece muntele Seir l-am dat în stăpânire lui Esau.

6. Să cumpăraţi de la ei hrană cu bani, ca să mâncaţi; şi de asemenea să cumpăraţi de la ei apă cu bani, ca să beţi.

7. Fiindcă Domnul Dumnezeul tău te-a binecuvântat în toate lucrările mâinii tale, el cunoaşte mersul tău prin acest mare pustiu; în aceşti patruzeci de ani Domnul Dumnezeul tău a fost cu tine, nu ţi-a lipsit nimic.

8. Şi când am trecut pe alături de fraţii noştri, copiii lui Esau, care locuiau în Seir, prin calea câmpiei, de la Elat şi de la Eţion-Gheber, ne-am întors şi am trecut pe calea pustiului Moabului.

9. Şi Domnul mi-a spus: Nu chinuiţi pe moabiţi; nici nu vă luptaţi cu ei în bătălie, pentru că nu îţi voi da din ţara lor ca stăpânire, căci am dat Arul copiilor lui Lot ca stăpânire.

10. Emimii locuiau acolo în trecut, un popor mare şi numeros şi înalt, ca anachimii;

11. Care au fost socotiţi şi ei uriaşi, ca anachimii, dar moabiţii îi numesc emimi.

12. Horiţii de asemenea locuiau înainte în Seir; dar copiii lui Esau i-au alungat, când i-au nimicit dinaintea lor şi au locuit în locul lor, precum a făcut Israel în ţara stăpânirii lui, pe care Domnul le-a dat-o.

13. Acum ridicaţi-vă şi treceţi pârâul Zered. Şi am trecut pârâul Zered.

14. Şi timpul în care am venit de la Cades-Barnea până am trecut pârâul Zered, a fost de treizeci şi opt de ani, până a pierit toată generaţia bărbaţilor de război din mijlocul oştirii, precum Domnul le jurase.

15. Fiindcă într-adevăr mâna Domnului a fost împotriva lor, ca să îi nimicească din mijlocul oştirii, până când au fost mistuiţi.

16. Astfel s-a întâmplat, când toţi bărbaţii de război au fost mistuiţi şi au murit din popor,

17. Că Domnul mi-a vorbit, spunând:

18. Să treci astăzi prin Ar, ţinutul Moabului,

Citiți capitolul complet Deuteronom 2