Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 8:19-27 Fidela 2013 (RFB13)

19. Şi a spus: Iată, te voi face să cunoşti ce va fi la sfârşitul indignării, căci la timpul rânduit va fi sfârşitul.

20. Berbecele pe care l-ai văzut având două coarne sunt împăraţii Mediei şi Persiei.

21. Şi ţapul păros este împăratul Greciei; şi marele corn dintre ochii lui este primul împărat.

22. Şi acesta fiind rupt, patru s-au ridicat în locul lui, patru împărăţii se vor ridica din naţiune, dar nu în puterea lui.

23. Şi în timpul de pe urmă al împărăţiei lor, după ce călcătorii de lege vor ajunge la plinătate, se va ridica un împărat cu o înfăţişare aspră care înţelege vorbe adânci.

24. Şi puterea lui va fi mare, dar nu prin propria lui putere; şi va distruge în chip uimitor; şi va prospera şi va lucra şi va nimici poporul cel puternic şi sfânt.

25. Şi prin politica sa de asemenea va face viclenia să prospere în mâna sa; şi se va preamări în inima sa şi prin pace va nimici pe mulţi; el de asemenea se va ridica împotriva Prinţului prinţilor; dar va fi frânt fără mână.

26. Şi viziunea serii şi dimineţii ce s-a spus este adevărată; de aceea închide viziunea; căci va fi aşa pentru multe zile.

27. Şi eu, Daniel, am leşinat şi am fost bolnav câteva zile; după aceea m-am ridicat şi am făcut afacerile împăratului; şi mă minunam de viziune, dar nu a priceput-o nimeni.

Citiți capitolul complet Daniel 8