Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 8:15-24 Fidela 2013 (RFB13)

15. Şi s-a întâmplat, când eu, Daniel, am văzut viziunea şi am căutat înţelesul că iată, cineva a stat în picioare înaintea mea ca înfăţişarea unui om.

16. Şi am auzit vocea unui om între malurile Ulaiului, care a strigat şi a spus: Gabriel, fă pe acest om să înţeleagă viziunea.

17. Astfel el s-a apropiat de locul unde am stat; şi când a venit m-am înfricoşat şi am căzut cu faţa la pământ; dar el mi-a spus: Înţelege, fiu al omului, că viziunea este pentru timpul sfârşitului.

18. Şi în timp ce vorbea cu mine, eram într-un somn adânc cu faţa mea spre pământ; dar el m-a atins şi m-a ridicat să stau drept în picioare.

19. Şi a spus: Iată, te voi face să cunoşti ce va fi la sfârşitul indignării, căci la timpul rânduit va fi sfârşitul.

20. Berbecele pe care l-ai văzut având două coarne sunt împăraţii Mediei şi Persiei.

21. Şi ţapul păros este împăratul Greciei; şi marele corn dintre ochii lui este primul împărat.

22. Şi acesta fiind rupt, patru s-au ridicat în locul lui, patru împărăţii se vor ridica din naţiune, dar nu în puterea lui.

23. Şi în timpul de pe urmă al împărăţiei lor, după ce călcătorii de lege vor ajunge la plinătate, se va ridica un împărat cu o înfăţişare aspră care înţelege vorbe adânci.

24. Şi puterea lui va fi mare, dar nu prin propria lui putere; şi va distruge în chip uimitor; şi va prospera şi va lucra şi va nimici poporul cel puternic şi sfânt.

Citiți capitolul complet Daniel 8