Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 3:10-22 Fidela 2013 (RFB13)

10. Tu, împărate, ai dat o hotărâre, ca fiecare om care va auzi sunetul cornului, flautului, harpei, lirei, psalterionului şi cimpoiului şi tot felul de muzică, să cadă şi să se închine chipului de aur;

11. Şi oricine nu cade şi nu se închină, să fie aruncat în mijlocul unui cuptor arzând încins.

12. Sunt anumiţi evrei, Şadrac, Meşac şi Abednego, pe care i-ai pus peste treburile provinciei Babilon; aceşti oameni, împărate, nu te-au luat în considerare, ei nu servesc dumnezeilor tăi, nici nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălţat.

13. Atunci Nebucadneţar, în turbarea şi furia lui, a poruncit să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abednego. Atunci i-au adus pe aceşti oameni înaintea împăratului.

14. Nebucadneţar a vorbit şi le-a spus: Este adevărat, Şadrac, Meşac şi Abednego, că nu serviţi dumnezeilor mei, nici nu vă închinaţi chipului de aur pe care l-am înălţat?

15. Şi, când auziţi sunetul cornului, flautului, harpei, lirei, psalterionului, cimpoiului şi tot felul de muzică, dacă sunteţi gata să cădeţi şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut, va fi bine; dar dacă nu vă închinaţi, veţi fi aruncaţi în acelaşi moment în mijlocul unui cuptor arzând încins; şi cine este acel Dumnezeu care vă va elibera din mâinile mele?

16. Şadrac, Meşac şi Abednego, au răspuns şi au zis împăratului: Nebucadneţar, îţi răspundem fără grijă în acest lucru.

17. Dacă este astfel, Dumnezeul nostru, căruia îi servim, este în stare să ne elibereze din cuptorul arzând încins şi ne va elibera din mâna ta, împărate.

18. Dar dacă nu, să îţi fie cunoscut, împărate, că nu vom servi dumnezeilor tăi, nici nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat.

19. Atunci Nebucadneţar s-a umplut de furie şi forma feţei lui s-a schimbat împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abednego; de aceea a vorbit şi le-a poruncit să înfierbânte cuptorul de şapte ori mai mult decât se obişnuia să fie înfierbântat.

20. Şi a poruncit celor mai puternici bărbaţi din armata lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abednego şi să îi arunce în cuptorul arzând încins.

21. Atunci aceşti bărbaţi au fost legaţi în mantiile lor, izmenele lor şi pălăriile lor şi celelalte haine ale lor şi au fost aruncaţi în mijlocul cuptorului arzând încins.

22. Astfel deoarece porunca împăratului era urgentă şi cuptorul peste măsură de încins, flacăra focului a ucis pe acei bărbaţi care luaseră pe Şadrac, Meşac şi Abednego.

Citiți capitolul complet Daniel 3