Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 2:19-36 Fidela 2013 (RFB13)

19. Atunci taina i-a fost revelată lui Daniel într-o viziune de noapte. Apoi Daniel a binecuvântat pe Dumnezeul cerului.

20. Daniel a răspuns şi a zis: Binecuvântat fie numele lui Dumnezeu pentru totdeauna şi întotdeauna, căci înţelepciunea şi tăria sunt ale lui;

21. Şi schimbă timpurile şi anotimpurile; îndepărtează împăraţi şi ridică împăraţi; dă înţelepciune înţelepţilor şi cunoaştere celor ce cunosc înţelegerea;

22. Revelează lucrurile adânci şi tainice; cunoaşte ce este în întuneric şi lumina locuieşte cu el.

23. Îţi mulţumesc şi te laud, Dumnezeul părinţilor mei, care mi-ai dat înţelepciune şi tărie şi mi-ai făcut cunoscut acum ceea ce noi am cerut de la tine, căci ne-ai făcut cunoscut acest lucru al împăratului.

24. De aceea Daniel a intrat la Arioc, căruia împăratul i-a ordonat să nimicească pe înţelepţii Babilonului; a mers şi i-a spus astfel: Nu nimici pe înţelepţii Babilonului, du-mă înaintea împăratului şi voi arăta împăratului interpretarea.

25. Atunci Arioc l-a dus în grabă pe Daniel înaintea împăratului şi i-a spus astfel: Eu am găsit un om dintre captivii din Iuda, care va face cunoscut împăratului interpretarea.

26. Împăratul a răspuns şi i-a zis lui Daniel, al cărui nume era Belteşaţar: Eşti în stare să îmi faci cunoscut visul pe care l-am văzut şi interpretarea lui?

27. Daniel a răspuns în prezenţa împăratului şi a zis: Taina pe care împăratul a cerut-o, nu pot înţelepţii, astrologii, magii, ghicitorii să o arate împăratului;

28. Dar este un Dumnezeu în cer care revelează taine şi face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce va fi în zilele de pe urmă. Visul tău şi viziunile capului tău pe patul tău, sunt acestea:

29. Cât despre tine, împărate, gândurile tale ţi-au venit pe patul tău, ceea ce se va întâmpla de acum înainte; şi cel ce revelează taine îţi face cunoscut ce se va întâmpla.

30. Dar cât despre mine, această taină nu îmi este revelată datorită vreunei înţelepciuni pe care o am mai mult decât vreo altă fiinţă, ci de dragul lor să fie făcută cunoscută împăratului interpretarea şi să cunoşti gândurile inimii tale.

31. Tu împărate, ai văzut şi iată, un mare chip. Acest chip mare, a cărui strălucire era măreaţă, a stat în picioare înaintea ta; şi forma lui era înfricoşătoare.

32. Capul acestui chip era din aur pur, pieptul şi braţele lui din argint, pântecele şi coapsele lui din aramă,

33. Picioarele lui din fier, laba piciorului parte din fier şi parte din lut.

34. Tu ai privit până când o piatră tăiată, fără mâini, a lovit chipul peste picioarele lui care erau din fier şi lut şi le-a spart în bucăţi.

35. Atunci fierul, lutul, arama, argintul şi aurul, au fost sparte în bucăţi, toate împreună, şi au devenit ca pleava ariilor vara; şi vântul le-a dus departe, încât nu s-a găsit loc pentru ele; şi piatra care a lovit chipul a devenit un munte mare şi a umplut întregul pământ.

36. Acesta este visul; şi vom spune interpretarea acestuia înaintea împăratului.

Citiți capitolul complet Daniel 2