Vechiul Testament

Noul Testament

Daniel 1:9-17 Fidela 2013 (RFB13)

9. Şi Dumnezeu i-a dat lui Daniel favoare şi milă înaintea mai marelui famenilor.

10. Şi mai marele famenilor i-a spus lui Daniel: Mă tem de domnul meu împăratul, care v-a rânduit mâncarea şi băutura; căci de ce să vadă el feţele voastre arătând mai rău decât ale tinerilor care sunt de felul vostru? Atunci îmi veţi pune capul în pericol în faţa împăratului.

11. Atunci Daniel i-a spus lui Melţar, pe care mai marele famenilor l-a pus peste Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria:

12. Te implor, încearcă pe servitorii tăi, zece zile; şi ei să ne dea legume să mâncăm şi apă să bem.

13. Apoi să fie privite înfăţişările noastre înaintea ta şi înfăţişarea tinerilor ce mănâncă din porţia de mâncare a împăratului; şi după cum vezi aşa să te porţi cu servitorii tăi.

14. Astfel el le-a dat ascultare în acest lucru şi i-a încercat zece zile.

15. Şi la sfârşitul a zece zile, înfăţişările lor au apărut mai frumoase şi mai grase în carne decât a tuturor tinerilor care au mâncat porţia de mâncare a împăratului.

16. Astfel Melţar a luat porţia lor de mâncare şi vinul pe care trebuiau să îl bea; şi le-a dat legume.

17. Cât despre aceşti patru tineri, Dumnezeu le-a dat cunoaştere şi pricepere în toată învăţătura şi înţelepciunea; şi Daniel avea înţelegere în toate viziunile şi visele.

Citiți capitolul complet Daniel 1