Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 7:13-23 Fidela 2013 (RFB13)

13. El va zidi o casă pentru numele meu şi eu voi întări tronul împărăţiei lui pentru totdeauna.

14. Eu îi voi fi tată şi el îmi va fi fiu. Dacă va face nelegiuire, îl voi mustra cu nuiaua oamenilor şi cu loviturile copiilor oamenilor;

15. Dar mila mea nu se va depărta de la el, precum am luat-o de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta.

16. Şi casa ta şi împărăţia ta vor fi întemeiate pentru totdeauna înaintea ta; tronul tău va fi întemeiat pentru totdeauna.

17. Conform tuturor acestor cuvinte şi conform aceste întregi viziuni, astfel i-a vorbit Natan lui David.

18. Atunci împăratul David a intrat şi a şezut înaintea Domnului şi a spus: Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule? Şi ce este casa mea, că m-ai adus până aici?

19. Şi aceasta încă a fost un lucru mic înaintea ochilor tăi, Doamne Dumnezeule; dar tu ai vorbit de asemenea despre casa servitorului tău pentru mult timp înainte. Şi este aceasta felul omului, Doamne Dumnezeule?

20. Şi ce poate David să îţi mai spună? Pentru că tu Doamne Dumnezeule, cunoşti pe servitorul tău.

21. De dragul cuvântului tău şi conform inimii tale, ai făcut toate aceste lucruri măreţe, pentru a le face cunoscute servitorului tău.

22. De aceea tu eşti mare, Doamne Dumnezeule, pentru că nu este nimeni ca tine, nici nu este vreun Dumnezeu în afară de tine, conform cu toate câte am auzit cu urechile noastre.

23. Şi ce naţiune pe pământ este ca poporul tău, ca Israel, pe care Dumnezeu a mers să îl răscumpere ca popor pentru el însuşi şi să îi facă un nume şi să facă pentru voi lucruri mari şi înfricoşătoare, pentru ţara ta, înaintea poporului tău, pe care ţi l-ai răscumpărat din Egipt, de la naţiuni şi de la dumnezeii lor?

Citiți capitolul complet 2 Samuel 7