Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 23:18-31 Fidela 2013 (RFB13)

18. Şi Abişai, fratele lui Ioab, fiul Ţeruiei, era mai marele între cei trei. Şi el şi-a ridicat suliţa împotriva a trei sute şi i-a ucis şi a avut un nume printre cei trei.

19. Dintre cei trei nu era el demn de mai multă cinste? De aceea a fost căpetenia lor; totuşi nu a ajuns pe cei trei dintâi.

20. Şi Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui bărbat viteaz, din Cabţeel, care făcuse multe fapte, el i-a ucis pe cei doi bărbaţi din Moab care erau ca nişte lei; a coborât de asemenea şi a ucis un leu în mijlocul unei gropi în timp cu zăpadă;

21. Şi a ucis un egiptean, un bărbat frumos la statură; şi egipteanul avea o suliţă în mână; iar el a coborât la el cu un toiag şi a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a omorât cu propria lui suliţă.

22. Acestea le-a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, şi a avut numele printre cei trei războinici.

23. El era demn de mai multă cinste decât cei treizeci, dar nu a ajuns la cei trei dintâi. Şi David l-a pus peste garda lui.

24. Asael, fratele lui Ioab, era unul dintre cei treizeci; Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem,

25. Şama haroditul, Elica haroditul,

26. Heleţ peletitul; Ira, fiul lui Icheş tecoatitul,

27. Abiezer anatotitul, Mebunai huşatitul,

28. Ţalmon ahohitul, Maharai netofatitul,

29. Heleb, fiul lui Baana, un netofatit; Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea, copiilor lui Beniamin;

30. Benaia piratonitul, Hidai de la pâraiele lui Gaaş,

31. Abi-Albon arbatitul, Azmavet barhumitul,

Citiți capitolul complet 2 Samuel 23