Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 13:27-39 Fidela 2013 (RFB13)

27. Dar Absalom a insistat asupra lui, încât l-a lăsat pe Amnon şi pe toţi fiii împăratului să meargă cu el.

28. Acum, Absalom poruncise servitorilor săi, spunând: Fiţi atenţi, când inima lui Amnon este veselă cu vin şi când vă spun: Loviţi pe Amnon; atunci omorâţi-l, nu vă temeţi; nu v-am poruncit eu? Fiţi curajoşi şi fiţi viteji.

29. Şi servitorii lui Absalom i-au făcut lui Amnon precum le poruncise Absalom. Atunci toţi fiii împăratului s-au ridicat şi fiecare s-a urcat pe catârul său şi au fugit.

30. Şi s-a întâmplat, în timp ce ei erau încă pe cale, că veştile au ajuns la David, spunând: Absalom a ucis pe toţi fiii împăratului şi nu a rămas niciunul dintre ei.

31. Atunci împăratul s-a ridicat şi şi-a sfâşiat hainele şi s-a întins pe pământ; şi toţi servitorii săi au stat împrejur cu hainele sfâşiate.

32. Şi Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, a răspuns şi a zis: Să nu zică domnul meu că i-au ucis pe toţi tinerii, pe fiii împăratului, pentru că numai Amnon este mort; fiindcă după rânduiala lui Absalom aceasta a fost hotărâtă din ziua în care el a forţat-o pe Tamar, sora lui.

33. De aceea acum, să nu pună domnul meu, împăratul, lucrul acesta la inima lui, zicând că toţi fiii împăratului sunt morţi, pentru că numai Amnon este mort.

34. Dar Absalom a fugit. Şi tânărul care era de gardă şi-a ridicat ochii şi a privit şi, iată, venea mult popor pe calea din spatele lui, pe coasta dealului.

35. Şi Ionadab a spus împăratului: Iată, fiii împăratului vin; precum servitorul tău a spus, aşa este.

36. Şi s-a întâmplat, imediat ce a terminat de vorbit, că, iată, fiii împăratului au venit şi şi-au înălţat vocea şi au plâns; şi împăratul de asemenea şi toţi servitorii săi au plâns foarte tare.

37. Dar Absalom a fugit şi a mers la Talmai, fiul lui Amihur, împăratul Gheşurului. Şi David jelea zilnic pe fiul său.

38. Astfel Absalom a fugit şi a mers la Gheşur şi a stat acolo trei ani.

39. Şi sufletul împăratului David tânjea să meargă la Absalom, pentru că era mângâiat referitor la Amnon, văzând că era mort.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 13