Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 12:5-23 Fidela 2013 (RFB13)

5. Şi mânia lui David s-a aprins foarte tare împotriva omului acela; şi i-a spus lui Natan: Precum Domnul trăieşte, omul care a făcut acest lucru va muri negreşit.

6. Şi să întoarcă pentru miel, împătrit, pentru că a făcut aceasta şi pentru că nu a avut milă.

7. Şi Natan i-a spus lui David: Tu eşti acel om. Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel: Te-am uns împărat peste Israel şi te-am eliberat din mâna lui Saul;

8. Şi ţi-am dat casa stăpânului tău şi soţiile stăpânului tău la sânul tău şi ţi-am dat casa lui Israel şi a lui Iuda; şi dacă aceasta ar fi fost prea puţin, ţi-aş fi dat astfel şi astfel de lucruri.

9. Pentru ce ai dispreţuit porunca Domnului, pentru a face rău înaintea ochilor lui? Ai ucis pe Urie hititul cu sabia şi ţi-ai luat pe soţia lui de soţie, iar pe el l-ai ucis cu sabia copiilor lui Amon.

10. De aceea acum sabia nu se va depărta niciodată de casa ta, pentru că m-ai dispreţuit şi ai luat pe soţia lui Urie hititul să fie soţia ta.

11. Astfel spune Domnul: Iată, voi ridica un rău împotriva ta din propria ta casă şi îţi voi lua soţiile de dinaintea ochilor tăi şi le voi da aproapelui tău şi el se va culca cu soţiile tale în faţa acestui soare.

12. Pentru că tu ai făcut aceasta în secret; dar eu voi face acest lucru înaintea întregului Israel şi în faţa soarelui.

13. Şi David i-a spus lui Natan: Am păcătuit împotriva Domnului. Şi Natan i-a spus lui David: Domnul de asemenea a îndepărtat păcatul tău, nu vei muri.

14. Dar pentru că prin această faptă ai dat mare ocazie duşmanilor Domnului să blesteme, de asemenea pruncul care ţi s-a născut va muri negreşit.

15. Şi Natan a plecat acasă. Şi Domnul a lovit pruncul pe care soţia lui Urie i-l născuse lui David şi a fost foarte bolnav.

16. Şi David l-a implorat pe Dumnezeu pentru prunc; şi David a postit şi a intrat şi a stat întins toată noaptea pe pământ.

17. Şi bătrânii casei lui s-au ridicat şi au intrat la el, pentru a-l ridica de la pământ; dar el a refuzat şi nici nu a mâncat pâine cu ei.

18. Şi s-a întâmplat, în a şaptea zi, că pruncul a murit. Şi servitorii lui David s-au temut să îi spună că pruncul era mort, pentru că au spus: Iată, în timp ce pruncul încă trăia, i-am vorbit şi a refuzat să dea ascultare vocii noastre; cât se va chinui, dacă îi spunem că pruncul este mort?

19. Dar când David a văzut că servitorii săi şopteau, David a priceput că pruncul era mort; de aceea David a spus servitorilor săi: Este pruncul mort? Şi ei au spus: Este mort.

20. Atunci David s-a ridicat de la pământ şi s-a spălat şi s-a uns şi şi-a schimbat hainele şi a intrat în casa Domnului şi s-a închinat; apoi a venit acasă; şi după ce a cerut, i-au pus pâine înainte şi a mâncat.

21. Atunci servitorii săi i-au spus: Ce este acest lucru pe care l-ai făcut? Tu ai postit şi ai plâns pentru prunc în timp ce era în viaţă; dar acum când pruncul este mort, te-ai ridicat şi ai mâncat pâine?

22. Şi el a spus: În timp ce pruncul era încă în viaţă, am postit şi am plâns, fiindcă am spus: Cine poate spune dacă Dumnezeu nu îmi va arăta bunătate, ca să trăiască pruncul?

23. Dar acum el este mort, pentru ce să postesc? Pot să îl aduc înapoi? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 12