Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 12:13-22 Fidela 2013 (RFB13)

13. Şi David i-a spus lui Natan: Am păcătuit împotriva Domnului. Şi Natan i-a spus lui David: Domnul de asemenea a îndepărtat păcatul tău, nu vei muri.

14. Dar pentru că prin această faptă ai dat mare ocazie duşmanilor Domnului să blesteme, de asemenea pruncul care ţi s-a născut va muri negreşit.

15. Şi Natan a plecat acasă. Şi Domnul a lovit pruncul pe care soţia lui Urie i-l născuse lui David şi a fost foarte bolnav.

16. Şi David l-a implorat pe Dumnezeu pentru prunc; şi David a postit şi a intrat şi a stat întins toată noaptea pe pământ.

17. Şi bătrânii casei lui s-au ridicat şi au intrat la el, pentru a-l ridica de la pământ; dar el a refuzat şi nici nu a mâncat pâine cu ei.

18. Şi s-a întâmplat, în a şaptea zi, că pruncul a murit. Şi servitorii lui David s-au temut să îi spună că pruncul era mort, pentru că au spus: Iată, în timp ce pruncul încă trăia, i-am vorbit şi a refuzat să dea ascultare vocii noastre; cât se va chinui, dacă îi spunem că pruncul este mort?

19. Dar când David a văzut că servitorii săi şopteau, David a priceput că pruncul era mort; de aceea David a spus servitorilor săi: Este pruncul mort? Şi ei au spus: Este mort.

20. Atunci David s-a ridicat de la pământ şi s-a spălat şi s-a uns şi şi-a schimbat hainele şi a intrat în casa Domnului şi s-a închinat; apoi a venit acasă; şi după ce a cerut, i-au pus pâine înainte şi a mâncat.

21. Atunci servitorii săi i-au spus: Ce este acest lucru pe care l-ai făcut? Tu ai postit şi ai plâns pentru prunc în timp ce era în viaţă; dar acum când pruncul este mort, te-ai ridicat şi ai mâncat pâine?

22. Şi el a spus: În timp ce pruncul era încă în viaţă, am postit şi am plâns, fiindcă am spus: Cine poate spune dacă Dumnezeu nu îmi va arăta bunătate, ca să trăiască pruncul?

Citiți capitolul complet 2 Samuel 12