Vechiul Testament

Noul Testament

1 Samuel 5:3-9 Fidela 2013 (RFB13)

3. Şi când cei din Asdod s-au sculat devreme a doua zi, iată, Dagon era căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului. Şi l-au luat pe Dagon şi l-au pus din nou la locul său.

4. Şi când s-au sculat devreme a doua zi, iată, Dagon era căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului; şi capul lui Dagon şi amândouă palmele mâinilor sale erau tăiate pe prag; numai trunchiul lui Dagon îi rămăsese.

5. De aceea, nici preoţii lui Dagon sau oricine intră în casa lui Dagon, nu calcă pe pragul lui Dagon în Asdod până în această zi.

6. Iar mâna Domnului a fost grea asupra celor din Asdod şi i-a nimicit şi i-a lovit cu tumori, Asdodul şi ţinuturile sale.

7. Şi când oamenii din Asdod au văzut că este aşa, au spus: Să nu rămână chivotul Dumnezeului lui Israel la noi, pentru că mâna sa este grea asupra noastră şi asupra dumnezeului nostru, Dagon.

8. De aceea au trimis şi au adunat pe toţi domnii filistenilor la ei şi au spus: Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel? Iar ei au răspuns: Să fie dus chivotul Dumnezeului lui Israel până în Gat. Şi au dus chivotul Dumnezeului lui Israel într-acolo.

9. Şi aşa a fost, după ce l-au dus acolo, că mâna Domnului a fost împotriva cetăţii cu o foarte mare nimicire; şi a lovit pe oamenii cetăţii, deopotrivă mici şi mari şi aveau tumori în părțile lor intime.

Citiți capitolul complet 1 Samuel 5