Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 8:10-25 Fidela 2013 (RFB13)

10. Şi dacă Cristos este în voi, trupul este mort din cauza păcatului; dar Duhul este viaţă din cauza dreptăţii.

11. Dar dacă Duhul celui ce l-a înviat pe Isus dintre morţi locuieşte în voi, cel ce l-a înviat pe Cristos dintre morţi, va da viaţă şi trupurilor voastre muritoare prin Duhul său care locuieşte în voi.

12. Aşadar fraţilor suntem datori, nu cărnii, pentru a trăi conform cărnii.

13. Căci dacă trăiţi conform cărnii, veţi muri; dar dacă prin Duhul ucideţi faptele trupului, veţi trăi.

14. Fiindcă toţi câţi sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu, aceştia sunt fiii lui Dumnezeu.

15. Fiindcă nu aţi primit duhul robiei din nou spre frică; ci aţi primit Duhul adopţiei fiilor, prin care strigăm: Abba, Tată!

16. Duhul însuşi aduce mărturie cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu;

17. Şi dacă suntem copii, atunci şi moştenitori; moştenitori ai lui Dumnezeu şi comoştenitori cu Cristos; dacă într-adevăr suferim împreună cu el, ca să şi fim glorificaţi împreună.

18. Întrucât socotesc că suferinţele din acest timp nu sunt demne de a fi comparate cu gloria care va fi revelată în noi.

19. Fiindcă arzătoarea anticipare a creaturii aşteaptă revelarea fiilor lui Dumnezeu.

20. Căci creatura a fost supusă deşertăciunii nu de bunăvoie, ci din cauza celui ce a supus-o în speranţă,

21. Deoarece creatura însăşi de asemenea va fi eliberată din robia putrezirii în glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu.

22. Deoarece ştim că toată creaţia împreună geme şi împreună suferă durerile naşterii până acum.

23. Şi nu numai ele, dar şi noi înşine, care avem primele roade ale Duhului, chiar noi gemem în noi înşine aşteptând adopţia fiilor, adică răscumpărarea trupului nostru.

24. Fiindcă suntem salvaţi prin speranţă; dar speranţa văzută nu este speranţă; căci de ce ar mai spera cineva pentru ceea ce se poate vedea?

25. Dar dacă sperăm pentru ceea ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.

Citiți capitolul complet Romani 8