Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 2:2-17 Fidela 2013 (RFB13)

2. Dar suntem siguri că judecata lui Dumnezeu este conform adevărului împotriva celor ce practică astfel de lucruri.

3. Şi gândeşti aceasta, omule, care judeci pe cei ce practică astfel de lucruri şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?

4. Sau dispreţuieşti bogăţiile bunătăţii lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te conduce la pocăinţă?

5. Dar după împietrirea ta şi inima nepocăită, îţi strângi furie pentru ziua furiei şi a revelării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu;

6. Care va întoarce fiecărui om conform faptelor lui;

7. Celor care prin răbdare stăruitoare în facerea binelui caută glorie şi onoare şi nemurire, viaţă eternă;

8. Dar celor certăreţi şi care nu ascultă de adevăr, ci ascultă de nedreptate, indignare şi furie,

9. Necaz şi chin peste fiecare suflet de om care lucrează răul, întâi al iudeului şi de asemenea al grecului.

10. Dar glorie, onoare şi pace fiecăruia care lucrează binele, întâi iudeului şi de asemenea grecului.

11. Deoarece la Dumnezeu nu este părtinire.

12. Căci atâţi câţi au păcătuit fără lege, vor şi pieri fără lege; şi atâţi câţi au păcătuit în lege, vor fi judecaţi prin lege;

13. (Fiindcă nu ascultătorii legii sunt drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci înfăptuitorii legii vor fi declaraţi drepţi.

14. De aceea când neamurile, care nu au legea, fac prin natură lucrurile cuprinse în lege, aceştia, neavând legea, îşi sunt lor înșiși lege;

15. Aceştia arată lucrarea legii scrisă în inimile lor, conştiinţa lor de asemenea aducând mărturie şi gândurile lor, în acelaşi timp acuzându-se sau scuzându-se unele pe altele),

16. În ziua când Dumnezeu va judeca tainele oamenilor prin Isus Cristos, conform evangheliei mele.

17. Iată, tu, te numeşti iudeu şi te bazezi pe lege şi te făleşti cu Dumnezeu,

Citiți capitolul complet Romani 2