Vechiul Testament

Noul Testament

Revelatia 7:1-9 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi după acestea am văzut patru îngeri stând în picioare pe cele patru colţuri ale pământului, ţinând cele patru vânturi ale pământului, ca vântul să nu sufle peste pământ, nici peste mare, nici peste vreun copac.

2. Şi am văzut alt înger urcând de la răsăritul soarelui, având sigiliul Dumnezeului cel viu; şi a strigat cu voce tare celor patru îngeri, cărora le-a fost dat să vatăme pământul şi marea,

3. Spunând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până când vom sigila pe robii Dumnezeului nostru pe frunţile lor.

4. Şi am auzit numărul celor sigilaţi; şi au fost sigilaţi o sută patruzeci şi patru de mii din toate seminţiile copiilor lui Israel.

5. Din tribul lui Iuda, au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din tribul lui Ruben, au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din tribul lui Gad, au fost sigilaţi douăsprezece mii.

6. Din tribul lui Aşer, au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din tribul lui Neftali, au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din tribul lui Manase, au fost sigilaţi douăsprezece mii.

7. Din tribul lui Simeon, au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din tribul lui Levi, au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din tribul lui Isahar, au fost sigilaţi douăsprezece mii.

8. Din tribul lui Zabulon, au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din tribul lui Iosif, au fost sigilaţi douăsprezece mii. Din tribul lui Beniamin, au fost sigilaţi douăsprezece mii.

9. După aceasta m-am uitat şi iată, o mare mulţime, pe care nimeni nu o putea număra, din toate naţiunile şi din toate rasele şi popoarele şi limbile, a stat în picioare înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în robe albe şi cu ramuri de palmieri în mâinile lor.

Citiți capitolul complet Revelatia 7