Vechiul Testament

Noul Testament

Revelatia 5:1-7 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi am văzut în mâna dreaptă a celui ce şedea pe tron o carte care fusese scrisă pe dinăuntru şi pe din afară, sigilată cu şapte sigilii.

2. Şi am văzut un înger puternic, proclamând cu voce tare: Cine este demn să deschidă cartea şi să desfacă sigiliile ei?

3. Şi nimeni nu a fost în stare în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, să deschidă cartea, nici să se uite la ea.

4. Şi eu am plâns mult, pentru că nimeni nu a fost găsit demn să deschidă cartea şi să o citească, nici să se uite la ea.

5. Şi unul dintre bătrâni mi-a spus: Nu plânge; iată, Leul din tribul lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins pentru a deschide cartea şi a desface cele şapte sigilii ale ei.

6. Şi am privit şi, iată, în mijlocul tronului şi al celor patru fiinţe vii şi în mijlocul bătrânilor, a stat în picioare un Miel ca înjunghiat, având şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe tot pământul.

7. Şi a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a celui ce şedea pe tron.

Citiți capitolul complet Revelatia 5