Vechiul Testament

Noul Testament

Revelatia 22:6-15 Fidela 2013 (RFB13)

6. Şi mi-a spus: Aceste cuvinte sunt credincioase şi adevărate; şi Domnul Dumnezeul sfinţilor profeţi a trimis pe îngerul său să arate robilor săi lucrurile care trebuie făcute în curând.

7. Iată, vin dintr-o dată; binecuvântat este cel ce ţine cuvintele profeţiei acestei cărţi.

8. Şi eu, Ioan, am văzut acestea şi le-am auzit. Şi când am auzit şi am văzut, am căzut jos să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.

9. Atunci mi-a spus: Vezi, nu face aceasta, fiindcă eu sunt împreună-rob cu tine şi cu fraţii tăi, profeţii, şi cu cei ce ţin strâns cuvintele acestei cărţi; închină-te lui Dumnezeu.

10. Şi mi-a zis: Nu sigila cuvintele profeţiei acestei cărţi, pentru că timpul este aproape.

11. Cel ce este nedrept, să rămână nedrept; şi cel ce este murdar, să rămână murdar; şi cel ce este drept, să rămână drept; şi cel ce este sfânt, să rămână sfânt.

12. Şi, iată, vin dintr-o dată; şi răsplata mea este cu mine, pentru a da fiecăruia aşa cum va fi lucrarea lui.

13. Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, cel dintâi şi cel de pe urmă.

14. Binecuvântaţi sunt cei ce împlinesc poruncile lui, ca să aibă dreptul la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate.

15. Iar afară sunt câinii şi vrăjitorii şi curvarii şi ucigaşii şi idolatrii şi toţi cei ce iubesc şi practică minciuna.

Citiți capitolul complet Revelatia 22