Vechiul Testament

Noul Testament

Revelatia 18:15-20 Fidela 2013 (RFB13)

15. Comercianţii acestor lucruri, care s-au îmbogăţit prin ea, vor sta departe, din cauza fricii chinului ei, plângând şi bocind,

16. Şi spunând: Vai, vai, acea cetate mare, care a fost îmbrăcată în in subţire şi purpură şi stacojiu şi împodobită cu aur şi pietre preţioase şi perle!

17. Pentru că într-o singură oră au fost pustiite asemenea mari bogăţii. Şi fiecare căpitan de vas şi toată mulţimea de pe corăbii şi marinarii şi toţi câţi fac comerţ pe mare, au stat departe,

18. Şi strigau, uitându-se la fumul arderii ei, spunând: Care cetate era asemenea acestei mari cetăţi!

19. Şi îşi aruncau ţărână pe capetele lor şi strigau, plângând şi bocind, spunând: Vai, vai, acea cetate mare în care s-au îmbogăţit toţi cei ce aveau corăbii pe mare din cauza măreţiei ei! Pentru că într-o singură oră s-a pustiit.

20. Bucură-te de ea, cerule şi voi sfinţi apostoli şi profeţi, pentru că Dumnezeu a judecat judecata voastră asupra ei.

Citiți capitolul complet Revelatia 18