Vechiul Testament

Noul Testament

Revelatia 18:1-14 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi după aceste lucruri am văzut alt înger coborând din cer, având putere mare; şi pământul a fost luminat cu gloria lui.

2. Şi a strigat puternic cu voce tare, spunând: A căzut, a căzut Babilonul cel mare şi a devenit locuinţa dracilor şi locaşul fiecărui duh necurat şi colivia fiecărei păsări necurate şi de urât.

3. Pentru că toate naţiunile au băut din vinul furiei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi comercianţii pământului s-au îmbogăţit prin abundenţa rafinamentelor ei.

4. Şi am auzit altă voce din cer, spunând: Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din plăgile ei.

5. Pentru că păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.

6. Răsplătiţi-i aşa cum v-a răsplătit ea şi dublaţi-i dublu conform faptelor ei; în paharul pe care ea l-a umplut, umpleţi-i dublu.

7. Cât de mult se glorifica pe ea însăşi şi trăia desfătător, atât de mult chin şi întristare să îi daţi, fiindcă spune în inima ei: Şed ca împărăteasă şi nu sunt văduvă şi nicidecum nu voi vedea întristarea.

8. Din această cauză, într-o singură zi vor veni plăgile ei, moarte şi jelire şi foamete; şi va fi complet arsă cu foc, pentru că puternic este Domnul Dumnezeu care o judecă.

9. Şi împăraţii pământului, care au curvit şi au trăit desfătător cu ea, o vor plânge şi se vor lamenta pentru ea când vor vedea fumul arderii ei,

10. Stând departe de frica chinului ei, spunând: Vai, vai, acea cetate mare, Babilon, acea cetate puternică! Pentru că într-o singură oră ţi-a venit judecata.

11. Şi comercianţii pământului vor plânge şi vor jeli după ea, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa:

12. Marfă de aur şi de argint şi de pietre preţioase şi de perle şi in subţire şi purpură şi mătase şi stacojiu; şi tot lemnul de tuia şi toate felurile de vase din fildeş şi toate felurile de vase din lemnul cel mai preţios şi de aramă şi fier şi marmură,

13. Şi scorţişoară şi arome şi alifii şi tămâie şi vin şi untdelemn şi floarea făinii şi grâne şi vite şi oi şi cai şi care şi sclavi şi suflete ale oamenilor.

14. Şi fructele după care poftea sufletul tău s-au dus de la tine şi toate lucrurile care erau elegante şi splendide s-au dus de la tine şi nu le vei mai găsi nicidecum.

Citiți capitolul complet Revelatia 18