Vechiul Testament

Noul Testament

Revelatia 17:9-18 Fidela 2013 (RFB13)

9. Şi aici este mintea care are înţelepciune. Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia.

10. Şi sunt şapte împăraţi; cinci au căzut şi unul este şi celălalt încă nu a venit; şi când vine, trebuie să rămână puţin timp.

11. Şi fiara care era şi nu este, chiar ea este a opta, şi este din cei şapte şi merge în pieire.

12. Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi care până acum nu au primit împărăţie; dar primesc putere, ca împăraţi, o oră cu fiara.

13. Aceştia au o singură voinţă şi vor da puterea şi tăria lor fiarei.

14. Aceştia vor face război cu Mielul şi Mielul îi va învinge, pentru că el este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor; şi cei ce sunt cu el sunt chemaţi şi aleşi şi credincioşi.

15. Şi el îmi spune: Apele pe care le-ai văzut, unde şade curva, sunt popoare şi mulţimi şi naţiuni şi limbi.

16. Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut pe fiară, acestea vor urî pe curvă şi o vor face pustie şi goală, şi carnea ei o vor mânca şi o vor arde cu foc.

17. Fiindcă Dumnezeu a pus în inimile lor să împlinească voinţa lui şi să facă un acord şi să dea împărăţia lor fiarei, până când vor fi împlinite cuvintele lui Dumnezeu.

18. Iar femeia pe care ai văzut-o, este acea cetate mare care domneşte peste împăraţii pământului.

Citiți capitolul complet Revelatia 17