Vechiul Testament

Noul Testament

Revelatia 13:1-12 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi am stat în picioare pe nisipul mării şi am văzut o fiară ridicându-se din mare, având şapte capete şi zece coarne, şi pe coarnele ei zece coroane şi pe capetele ei numele blasfemiei.

2. Şi fiara pe care am văzut-o era asemănătoare unui leopard şi picioarele sale erau ca ale unui urs şi gura sa ca gura unui leu; şi dragonul i-a dat puterea sa şi tronul său şi mare autoritate.

3. Şi am văzut unul dintre capetele ei, ca rănit de moarte; şi rana sa mortală a fost vindecată; şi tot pământul se minuna de fiară.

4. Şi s-au închinat dragonului care a dat putere fiarei; şi s-au închinat fiarei, spunând: Cine este asemănător fiarei? Cine este în stare să facă război cu ea?

5. Şi i-a fost dată o gură care vorbea lucruri mari şi blasfemii; şi i-a fost dată putere să continue patruzeci şi două de luni.

6. Şi şi-a deschis gura în blasfemie împotriva lui Dumnezeu, pentru a blasfemia numele lui şi tabernacolul lui şi pe cei ce locuiesc în cer.

7. Şi i-a fost dat să facă război cu sfinţii şi să îi învingă; şi i-a fost dată putere peste toate rasele şi limbile şi naţiunile.

8. Şi i se vor închina toţi cei ce locuiesc pe pământ, cei ale căror nume nu sunt scrise în cartea vieţii Mielului înjunghiat de la întemeierea lumii.

9. Dacă vreun om are ureche, să audă.

10. Cel ce duce în captivitate va merge în captivitate; cel ce cu sabia va ucide, trebuie să fie ucis cu sabia. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.

11. Şi am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ; şi avea două coarne asemănătoare unui miel şi vorbea ca un dragon.

12. Şi exercită toată puterea primei fiare de dinaintea ei şi face ca pământul şi cei ce locuiesc pe el să se închine primei fiare, a cărei rană mortală fusese vindecată.

Citiți capitolul complet Revelatia 13