Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 16:6-15 Fidela 2013 (RFB13)

6. Iar el le-a spus: Nu vă înspăimântaţi; voi căutaţi pe Isus din Nazaret, cel crucificat; el a înviat, nu este aici; iată, locul unde l-au pus.

7. Dar mergeţi, spuneţi discipolilor săi şi lui Petru, că el merge înaintea voastră în Galileea; acolo îl veţi vedea, aşa cum v-a spus.

8. Şi au ieşit repede şi au fugit de la mormânt, pentru că au tremurat şi au fost uimite; şi nu au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.

9. Şi după ce Isus a înviat devreme în prima zi a săptămânii, s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci.

10. Ea s-a dus şi le-a spus celor ce au fost cu el, pe când jeleau şi plângeau.

11. Iar ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, nu au crezut.

12. După aceea, s-a arătat într-un alt chip la doi dintre ei, pe când umblau şi mergeau la câmp.

13. Şi s-au dus şi au spus celor rămaşi; dar nici pe ei nu i-au crezut.

14. La urmă, s-a arătat celor unsprezece în timp ce şedeau la masă şi le-a reproşat necredinţa şi împietrirea inimii, pentru că nu i-au crezut pe cei ce l-au văzut după ce a înviat.

15. Şi le-a spus: Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată creatura.

Citiți capitolul complet Marcu 16