Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 16:10-19 Fidela 2013 (RFB13)

10. Ea s-a dus şi le-a spus celor ce au fost cu el, pe când jeleau şi plângeau.

11. Iar ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, nu au crezut.

12. După aceea, s-a arătat într-un alt chip la doi dintre ei, pe când umblau şi mergeau la câmp.

13. Şi s-au dus şi au spus celor rămaşi; dar nici pe ei nu i-au crezut.

14. La urmă, s-a arătat celor unsprezece în timp ce şedeau la masă şi le-a reproşat necredinţa şi împietrirea inimii, pentru că nu i-au crezut pe cei ce l-au văzut după ce a înviat.

15. Şi le-a spus: Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată creatura.

16. Cel ce crede şi este botezat, va fi salvat; dar cel ce nu crede va fi damnat.

17. Şi aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: În numele meu vor scoate draci; vor vorbi limbi noi;

18. Vor lua şerpi; şi dacă vor bea orice lucru ucigător, nicidecum nu îi va vătăma; vor pune mâinile pe bolnavi şi ei se vor însănătoşi.

19. Așa că, după ce Domnul le-a vorbit, a fost primit sus la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.

Citiți capitolul complet Marcu 16