Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 15:28-40 Fidela 2013 (RFB13)

28. Şi s-a împlinit scriptura care spune: Şi a fost numărat cu călcătorii de lege.

29. Şi cei ce treceau pe acolo îl defăimau, clătinându-şi capetele şi spunând: Aha, tu care distrugi templul şi în trei zile îl zideşti,

30. Salvează-te pe tine însuţi şi coboară de pe cruce!

31. La fel şi preoţii de seamă, batjocorind, spuneau între ei împreună cu scribii: Pe alţii i-a salvat; pe sine însuşi nu se poate salva;

32. Să coboare acum de pe cruce Cristos, Împăratul lui Israel, ca să vedem şi să credem. Şi cei care erau crucificaţi cu el îl ocărau.

33. Şi când a venit ora şase, s-a făcut întuneric peste toată țara până la ora nouă.

34. Şi la ora nouă Isus a strigat cu voce tare, spunând: Eloi, Eloi, lama sabactani? Care fiind tradus este: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?

35. Şi unii dintre cei ce stăteau acolo în picioare, când au auzit, au spus: Iată, cheamă pe Ilie.

36. Şi unul a alergat şi a umplut un burete cu oţet şi l-a pus într-o trestie şi i-a dat să bea, spunând: Lăsaţi-l; să vedem dacă va veni Ilie să îl ia jos.

37. Şi Isus a strigat cu voce tare şi şi-a dat duhul.

38. Şi perdeaua templului s-a rupt în două, de sus până jos.

39. Şi centurionul care stătea înaintea lui în picioare, văzând că astfel a strigat şi şi-a dat duhul, a spus: Cu adevărat, acest om era Fiul lui Dumnezeu.

40. Iar acolo erau şi femei privind de departe, printre care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov cel mic şi al lui Iose şi Salome;

Citiți capitolul complet Marcu 15