Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 12:24-34 Fidela 2013 (RFB13)

24. Şi Isus, răspunzând, le-a zis: Nu de aceea vă rătăciţi, pentru că nu cunoaşteţi nici scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

25. Fiindcă atunci când vor învia dintre morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; ci sunt ca îngerii care sunt în cer.

26. Iar despre cei morţi, că învie; nu aţi citit în cartea lui Moise, cum în rug i-a vorbit Dumnezeu? Spunând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob?

27. El nu este Dumnezeul celor morţi, ci Dumnezeul celor vii; voi de aceea vă rătăciţi mult.

28. Şi unul dintre scribi a venit, şi auzindu-i discutând, şi pricepând că le răspunsese bine, l-a întrebat: Care este prima poruncă, dintre toate?

29. Şi Isus i-a răspuns: Prima dintre toate poruncile este: Ascultă, Israel; Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn;

30. Şi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta şi cu toată tăria ta; aceasta este prima poruncă.

31. Şi a doua este asemănătoare, adică aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.

32. Şi scribul i-a spus: Bine, Învăţătorule, ai spus adevărul, pentru că este un singur Dumnezeu şi nu este altul decât el;

33. Şi a-l iubi cu toată inima şi cu toată înţelegerea şi cu tot sufletul şi cu toată tăria şi a-l iubi pe aproapele său ca pe sine însuşi, este mai mult decât toate ofrandele arse în întregime şi sacrificiile.

34. Şi când Isus a văzut că el a răspuns cu pricepere, i-a spus: Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu. Şi după aceea nimeni nu a mai cutezat să îl întrebe.

Citiți capitolul complet Marcu 12