Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 11:6-21 Fidela 2013 (RFB13)

6. Iar ei le-au spus aşa cum le poruncise Isus; şi i-au lăsat să plece.

7. Şi au adus măgăruşul la Isus şi şi-au aruncat hainele pe el; iar el a şezut pe el.

8. Şi mulţi îşi aşterneau hainele pe cale; şi alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale.

9. Şi cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după, strigau, spunând: Osana! Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului,

10. Binecuvântată fie împărăţia tatălui nostru David, care vine în numele Domnului. Osana în cele preaînalte!

11. Şi Isus a intrat în Ierusalim şi în templu; şi după ce a privit toate lucrurile de jur împrejur, fiind ora serii, a ieşit înspre Betania cu cei doisprezece.

12. Şi a doua zi, când veneau din Betania, a flămânzit;

13. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a venit să vadă dacă cumva găseşte ceva pe el; şi când a ajuns la el, nu a găsit nimic decât frunze; fiindcă nu era timpul smochinelor.

14. Şi Isus, luând cuvântul, i-a zis smochinului: De acum înainte, nimeni să nu mănânce niciodată fructe din tine. Şi discipolii lui au auzit.

15. Şi au venit la Ierusalim; şi Isus a intrat în templu şi a început să arunce afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în templu; şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei;

16. Şi nu lăsa ca cineva să poarte vreun vas prin templu.

17. Şi i-a învăţat, spunându-le: Nu este scris: Casa mea va fi numită de toate naţiunile, casa rugăciunii? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.

18. Şi scribii şi preoţii de seamă au auzit şi au căutat cum să îl nimicească; fiindcă se temeau de el, pentru că toată mulţimea era înmărmurită de doctrina lui.

19. Şi când s-a făcut seară a ieşit din cetate.

20. Şi dimineaţa, pe când treceau, au văzut smochinul uscat din rădăcini.

21. Şi Petru, amintindu-şi, i-a spus: Rabi, iată, smochinul pe care l-ai blestemat este uscat.

Citiți capitolul complet Marcu 11