Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 10:37-47 Fidela 2013 (RFB13)

37. Iar ei i-au spus: Dă-ne ca să şedem unul la dreapta ta şi celălalt la stânga ta, în gloria ta.

38. Dar Isus le-a spus: Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi bea paharul pe care îl beau eu? Şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat eu?

39. Iar ei i-au spus: Putem. Iar Isus le-a spus: Într-a-devăr veţi bea paharul pe care îl beau eu; şi cu botezul cu care sunt botezat eu, veţi fi botezaţi;

40. Dar a şedea la dreapta şi la stânga mea nu este al meu a da; ci va fi dat celor pentru care a fost pregătit.

41. Şi după ce au auzit cei zece, au început să se supere foarte mult pe Iacov şi Ioan.

42. Dar Isus, chemându-i, le spune: Ştiţi că toţi cei socotiţi că domnesc peste neamuri exercită domnie asupra lor; şi mai marii lor exercită autoritate asupra lor.

43. Dar între voi nu va fi aşa; ci oricine voieşte să devină mare printre voi, va fi servitorul vostru.

44. Şi oricine dintre voi voieşte să devină primul, va fi rob tuturor.

45. Căci chiar Fiul omului a venit nu ca să fie servit, ci ca să servească şi ca să-şi dea viaţa, o răscumpărare pentru mulţi.

46. Şi au venit la Ierihon; şi pe când ieşea el din Ierihon cu discipolii săi şi cu o mare mulţime, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea lângă drumul mare cerşind.

47. Şi auzind că era Isus din Nazaret, a început să strige şi spunea: Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine.

Citiți capitolul complet Marcu 10