Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 8:30-40 Fidela 2013 (RFB13)

30. Iar Isus l-a întrebat, spunând: Care îţi este numele? Iar el a zis: Legiune, pentru că mulţi draci intraseră în el.

31. Şi îl implorau să nu le poruncească să plece în adânc.

32. Iar acolo, era o turmă mare de porci, păscând pe munte; şi l-au implorat să le permită să intre în ei. Şi le-a permis.

33. Atunci dracii au ieşit din omul acela şi au intrat în porci; şi turma s-a aruncat furios în jos pe râpă în lac şi s-au înecat.

34. Când cei ce îi păşteau au văzut ce se făcuse, au fugit şi au mers şi au povestit în cetate şi în ţinut.

35. Atunci au ieşit să vadă ce se făcuse; şi au venit la Isus şi au găsit pe omul din care plecaseră dracii, şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au temut.

36. Și cei ce văzuseră, le-au povestit în ce mod fusese vindecat cel posedat de draci.

37. Atunci toată mulţimea din ţinutul gadarenilor, de jur împrejur, l-a implorat să plece de la ei, pentru că fuseseră cuprinşi de o mare frică; şi el s-a îmbarcat în corabie şi s-a întors înapoi.

38. Iar bărbatul din care ieşiseră dracii îl ruga să fie cu el; dar Isus l-a trimis, spunând:

39. Întoarce-te acasă şi arată ce lucruri mari ţi-a făcut Dumnezeu. Şi a plecat şi a vestit prin toată cetatea ce lucruri mari a făcut Isus pentru el.

40. Şi s-a întâmplat că, după ce s-a întors Isus, oamenii l-au primit; fiindcă toţi îl aşteptau.

Citiți capitolul complet Luca 8