Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 8:29-35 Fidela 2013 (RFB13)

29. (Fiindcă poruncise duhului necurat să iasă din om. Fiindcă deseori îl apucase; şi a fost ţinut legat cu lanţuri şi în cătuşe; şi smulgea legăturile şi era dus de drac în pustie.)

30. Iar Isus l-a întrebat, spunând: Care îţi este numele? Iar el a zis: Legiune, pentru că mulţi draci intraseră în el.

31. Şi îl implorau să nu le poruncească să plece în adânc.

32. Iar acolo, era o turmă mare de porci, păscând pe munte; şi l-au implorat să le permită să intre în ei. Şi le-a permis.

33. Atunci dracii au ieşit din omul acela şi au intrat în porci; şi turma s-a aruncat furios în jos pe râpă în lac şi s-au înecat.

34. Când cei ce îi păşteau au văzut ce se făcuse, au fugit şi au mers şi au povestit în cetate şi în ţinut.

35. Atunci au ieşit să vadă ce se făcuse; şi au venit la Isus şi au găsit pe omul din care plecaseră dracii, şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au temut.

Citiți capitolul complet Luca 8