Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 6:8-13 Fidela 2013 (RFB13)

8. Dar el le ştia gândurile şi a spus omului care avea mâna uscată: Ridică-te şi stai în picioare în mijloc. Iar el s-a sculat şi a stat în picioare.

9. Atunci Isus le-a spus: Vă voi întreba ceva. Este legiuit în sabate a face bine, ori a face rău? A salva viaţa sau a o nimici?

10. Şi, uitându-se împrejur peste ei toţi, a spus omului: Întinde-ţi mâna. Iar el aşa a făcut; şi mâna lui a fost refăcută complet, ca cealaltă.

11. Iar ei s-au umplut de nebunie; şi au vorbit îndeaproape unii cu alţii ce să îi facă lui Isus.

12. Şi s-a întâmplat în zilele acelea, că el s-a dus pe un munte să se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.

13. Şi când s-a făcut ziuă, a chemat la el pe discipolii săi; şi dintre ei a ales doisprezece, pe care i-a numit şi apostoli;

Citiți capitolul complet Luca 6