Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 6:1-13 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi s-a întâmplat în al doilea sabat după primul, că el trecea prin lanuri; şi discipolii lui smulgeau spice, le frecau în mâini şi mâncau.

2. Şi unii dintre farisei le-au spus: De ce faceţi ce nu este legiuit să faceţi în sabate?

3. Iar Isus, răspunzând, le-a zis: Nu aţi citit deloc aceasta, ce a făcut David când a flămânzit el şi cei ce erau cu el?

4. Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a luat şi a mâncat pâinile punerii înainte şi a dat şi celor ce erau cu el; ceea ce nu este legiuit decât numai preoţilor să mănânce?

5. Şi le-a spus: Fiul omului este Domn şi al sabatului.

6. Şi s-a întâmplat şi în alt sabat, că a intrat în sinagogă şi îi învăţa; şi acolo era un om a cărui mână dreaptă era uscată.

7. Şi scribii şi fariseii îl pândeau, dacă va vindeca în sabat; ca să găsească o acuzaţie împotriva lui.

8. Dar el le ştia gândurile şi a spus omului care avea mâna uscată: Ridică-te şi stai în picioare în mijloc. Iar el s-a sculat şi a stat în picioare.

9. Atunci Isus le-a spus: Vă voi întreba ceva. Este legiuit în sabate a face bine, ori a face rău? A salva viaţa sau a o nimici?

10. Şi, uitându-se împrejur peste ei toţi, a spus omului: Întinde-ţi mâna. Iar el aşa a făcut; şi mâna lui a fost refăcută complet, ca cealaltă.

11. Iar ei s-au umplut de nebunie; şi au vorbit îndeaproape unii cu alţii ce să îi facă lui Isus.

12. Şi s-a întâmplat în zilele acelea, că el s-a dus pe un munte să se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.

13. Şi când s-a făcut ziuă, a chemat la el pe discipolii săi; şi dintre ei a ales doisprezece, pe care i-a numit şi apostoli;

Citiți capitolul complet Luca 6