Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 24:6-16 Fidela 2013 (RFB13)

6. Nu este aici, ci a înviat; amintiţi-vă cum v-a vorbit fiind încă în Galileea,

7. Spunând: Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie crucificat şi a treia zi să învie.

8. Şi ele şi-au amintit cuvintele lui.

9. Şi s-au întors de la mormânt şi au povestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.

10. Şi erau Maria Magdalena, şi Ioana, şi Maria, mama lui Iacov, şi celelalte rămase cu ele, care au spus acestea apostolilor.

11. Şi cuvintele lor li se păreau ca basme şi nu le-au crezut.

12. Atunci Petru s-a sculat şi a alergat la mormânt; şi, aplecându-se, a văzut făşiile de pânză de in întinse la o parte şi a plecat, minunându-se în el însuşi de ceea ce se întâmplase.

13. Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi spre un sat numit Emaus, care era cam la şaizeci de stadii de la Ierusalim.

14. Şi ei vorbeau între ei despre toate acestea care se petrecuseră.

15. Şi s-a întâmplat că, în timp ce ei vorbeau îndeaproape şi se întrebau, Isus însuşi s-a apropiat şi a mers cu ei.

16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu îl cunoască.

Citiți capitolul complet Luca 24