Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 24:23-35 Fidela 2013 (RFB13)

23. Şi negăsindu-i trupul, au venit, spunând că au văzut şi o viziune de îngeri, care spuneau că el este viu.

24. Şi unii dintre cei ce erau cu noi, s-au dus la mormânt şi au găsit chiar aşa cum au spus femeile; dar pe el nu l-au văzut.

25. Atunci el le-a spus: O, neînţelepţilor şi înceţi cu inima în a crede toate cele ce profeţii au vorbit;

26. Nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?

27. Şi începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a explicat în toate scripturile cele referitoare la el însuşi.

28. Şi s-au apropiat de satul unde mergeau; şi el s-a făcut că doreşte să meargă mai departe.

29. Dar l-au constrâns, spunând: Rămâi cu noi, pentru că este spre seară şi ziua este trecută. Şi a intrat să rămână cu ei.

30. Şi s-a întâmplat pe când el şedea la masă cu ei, că a luat pâine şi a binecuvântat-o şi a frânt şi le-a dat.

31. Şi ochii lor au fost deschişi şi l-au cunoscut; şi el s-a făcut nevăzut dinaintea lor.

32. Şi au spus unul către altul: Nu ne ardea inima în noi, în timp ce ne vorbea pe drum şi în timp ce ne deschidea scripturile?

33. Şi s-au sculat în ora aceea şi s-au întors la Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece adunaţi împreună, şi pe cei ce erau cu ei,

34. Spunând: Domnul a înviat cu adevărat şi s-a arătat lui Simon.

35. Şi ei au istorisit cele de pe drum şi cum li s-a făcut cunoscut la frângerea pâinii.

Citiți capitolul complet Luca 24